Articolbox

articole de calitate pentru toate varstele.

Arhive etichete: haine

Parfum de vara

Zilele sunt din ce in ce mai lungi, iar soarele de dimineata te trezeste delicat la prima ora, invadandu-ti camera si patul si se aseaza lenes pe pleoapele tale, asteptandu-te sa te trezesti si sa-l alinti. Uneori, iti sopteste cantecul orasului si te asigura ca vei avea o zi fabuloasa, in care vei dansa frenetic printre razele lui si vei jongla cu franturile de vapai pe care din cand in cand el le scapa pe pamant. Cadrul este superb si este atat de bine aranjat pentru tine, incat acum tu nu mai trebuie decat sa iti alegi cele mai frumoase si colorate haine , sa le asortezi cu cele mai traznite accesorii si sa uiti de machiaj, pentru ca naturaletea ti se potriveste de minune, iar soarele are grija de tine si stie sa te plaseze intr-o lumina favorabila.

Rochii de zi , rochii vaporoase in cele mai frumoase nuante pastelate iti fac cu ochiul si mai au putin si sar pe tine din garderoba ta, dar parca si acei pantaloni scurti cu un top simpatic sau un tricou larg te incanta. Nu sta prea mult pe ganduri, caci soarele te asteapta, iar orasul este plin de muzica si note bezmetice care alearga printr-un carusel de senzatii. Parca si auzi in departare simfonia dulce de primavara si mirosul florilor care se strecoara printre crapaturi si te invaluie in extaz.

Te-ai inviorat brusc si te-ai hotarat. Astazi te simti regina si stii sigur ca ti se va intampla ceva minunat. Este una dintre acele zile, in care simti ca intregul univers se concentreaza asupra ta, iar o bizara coincidenta te va pune fata in fata cu un lucru important. Lumea ti-a pregatit o surpriza! Curiozitatea te copleseste, asa ca imbraci in graba rochia ta turcoaz preferata, iti iei palaria vintage si ochelarii mari de soare si iti intampini soarele, care te ia de mana si te lasa sa gusti din parfumul de vara.

Anunțuri

Jurnalele lui Carrie Bradshaw

Sex and the City a devenit rapid unul dintre cele mai iubite seriale, in mod special de catre femei. Povestea celor patru newyorkeze te captiva imediat. Stilul lor, umorul, carisma, stralucirea, controversele si bineinteles minunatele haine, rochii, jachete si mai ales pantofi – toate acestea erau ingredientele celui mai de succes serial de televiziune. Dar iata ca cele patru au crescut, au evoluat, s-au maturizat, iar publicul empatiza mai degraba cu o Carrie Bradshaw mai mica si mai naiva, care e la inceput de drum si se impiedica de cele mai ciudate experiente si intamplari, dar este mereu ajutata de cele trei prietene. Asa ca AnnaSophia Robb a devenit noua Carrie Bradshaw in serialul The Carrie Diaries, difuzat la ora actuala in Statele Unite.

Actrita spune ca la inceput nu-si dorea o cariera in televiziune. Isi dorea roluri mai mari, mai importante si libertatea de a-si alege singura proiectele. Asa ca atunci cand a fost sunata de impresarul ei, actrita a refuzat initial propunerea. Dar, citind cu atentie scenariul, a realizat ca acest rol este foarte complex si poate deveni o rampa de lansare pentru ea. A vazut o poveste puternica, in care s-a regasit. In acelasi timp, actrita si-a dat seama ca este genul de rol cu care poate creste. Asa ca s-a dus la auditie si a obtinut rolul. Mai tarziu, a aflat ca l-a obtinut pentru ca in finalul auditiei a facut un dans bizar. A fost intrebata de balul de absolvire si probabil le-a aratat cum s-a prezentat la acest bal. Actrita, in varsta de 19 ani, recunoaste ca are ritm, dar nu si miscarile cele mai potrivite. Asa ca probabil, i-a castigat aratand ca nu ii este frica de penibil.

Autor: Mariana Popa

Noaptea dintre ani

Dupa un ravisant Craciun petrecut in linistea si magia clipelor de iarna, incalzite de atentia si dragostea celor din jur, intreaga lume se pregateste pentru o noua sarbatoare si anume trecerea dintre ani, care pentru multi poate parea o simpla noapte incarcata de artificii, dar pentru alte persoane inseamna finalul unui an si un nou inceput, plin de rezolutii fascinante, simple sau complexe care ne pot deschide cu usurinta alte porti si alte oportunitati.

De multe ori simtim nevoia sa o luam de la capat, sau pur si simplu sa continuam in aceleasi tonuri de fericire. Exista o serie de superstitii legate de acest nou inceput, dar un lucru sigur este cert: anul nou trebuie sa ne surprinda intr-o tinuta excelenta si in cea mai buna forma.

Am urmarit cu sufletul la gura creatiile designerilor din acest an si noile trenduri, dar am decis ca aceasta noapte este unica noapte a noastra. Asadar, fie ca doriti sa abordati stilul retro, un stil elegant sau un stil ludic, distractiv, decizia va apartine in totalitate. Iar criticii nu vor fi cu ochii pe dumneavoastra in aceasta noapte. Asadar, chiar daca v-ati ales tinuta de revelion cu mult timp inainte sau inca navigati pe siteurile cu haine online , alegerea nu trebuie sa fie foarte complicata.

Alegeti tinuta in care va simtiti cel mai bine si in care stiti cu siguranta ca veti radia. Poate chiar sa fie o rochie din superbele haine din garderoba dumneavoastra. Cel mai important este sa va simtiti fabulos si cu siguranta veti avea un an nou fascinant si savuros!

autor:  Mariana Popa