Articolbox

articole de calitate pentru toate varstele.

Arhivă Categorii:r Arta si cultura

Fara ideal – un roman de introspectie altfel

 Cand eram prin liceu citisem cele mai cunoscute romane istorice ale lui Sienkiewicz, Prin foc si sabie si Quo Vadis, si mi s-au parut foarte bune. Insa pentru ca se legau strict de o perioada formativa a mea, in care citeam carti pe banda rulanta si discerneam destul de putin intre literatura de calitate si cea de mana a doua, au ramas in mintea mea, pe un raft mai dosnic, pe care il numesc: “Carti frumoase dar fara impact asupra mea”. Si pentru ca in facultate gusturile mele au evoluat si s-au schimbat o data cu trecerea la maturitate, Sienkiewicz a fost un autor pe care l-am lasat in urma, impreuna cu capodoperele sale, convinsa ca asta a fost tot ce a avut de spus pentru mine. Acum cateva zile insa, am dat peste o opinie critica care spunea ca romancierul polonez are darul de a se transforma de la o carte la alta atat de mult, incat cu greu poti spune ca e vorba de acelasi autor. Asa am ajuns sa citesc Aniela sau “Fara ideal” si sa inteleg de ce acest scriitor est european a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatura.

Romanul Fara ideal este unul psihologic, de o profunzime deosebita in care introspectia starilor si a ideilor personajului principal se impleteste frumos cu povestea de iubire dintre acesta si tanara Aniela. Leon, este un tanar rational si extrem de analitic, caruia viata pare ii fi facut multe favoruri: are un statut social inalt, este inteligent, frumos si nu duce lipsa de bani. Insa ceea ce are nevoie pentru a se simti cu adevarat implinit este o pasiune sau un tel catre care sa isi canalizeze fortele. Va gasi acest tel in iubire, de care se agata cu disperare, in ciuda faptului (sau mai ales pentru) ca este o iubire imposibila si damnata. Aniela este sortita altuia, si din acest motiv finalul este unul inevitabil tragic.

Daca e sa ne gandim la personajul Leon, acesta este prins in capcana autoanalizei, capcana in care cad multi oameni cu o inteligenta deosebita, care nu reusesc sa se concentreze suficient de mult pentru a realiza ceva cu viata lor sau nu gasesc acel scop care sa ii mobilizeze.

Felul in care carte este scrisa e plin de forta, emfatic, cu multe fraze puternice, care pot fi citate ca “memorabile”. Nu este la fel de greoaie ca alte romane de introspectie cu care m-am intersectat de-a lungul vremii. Dimpotriva, nu cazi deloc in plictiseala si nu te izbesti de pagini in sir in care sa nu se intample nimic. Cumva, cursul gandirii lui Leon este natural si usor de parcurs. Spre deosebire de romanele istorice ale lui Sienkiewicz aceasta carte a patruns adanc in sfera mea intelectuala si a lasat urme acolo unde am reusit sa ma identific cu acest mare sceptic, Leon care nu poate iesi din mrejele propriului creier: “privesc, observ, critic – si uneori mi se pare ca prind esenta lucrurilor, dar de fapt sunt gata sa ma indoiesc si de asta “. Cum ai putea avea un ideal cand orice credinta e roasa de intelectul critic si cinic si despicata in mii de fire, pana nu mai ramane decat o analiza rece si goala de substrat?

 Evident, ca urmare a acestei introspectii nesfarsite, Leon e un pesimist convins care gaseste doar alte intrebari ca raspuns la orice intrebare. Cartea emana o tristete cronica, de care nu poti sa nu te lasi cuprins, si care e imposibil sa nu iti stoarca macar cateva lacrimi la final. Insa nu e o tristete patologica, ci una critica, autoironica, eleganta, inteligenta. Se incadreaza bine pe raftul acelor carti bune care iti sapa adanc in suflet.

Anais Nin

Pentru cei care inca nu o cunosc, Anais Nin este o scriitoare de origine franceza, cunoscuta pentru sexualitatea ei excesiva, descrisa in jurnalele sale pe care le-a tinut mai bine de 45 de ani, de la varsta de 11 ani. Poate parea o fiinta decadenta, dar este una dintre acele femei care te inspira, pe care le intelegi, care a dat dovada de o onestitate inefabila in scrierile sale.

Parasita de tatal ei la 11 ani, a inceput sa scrie, de multe ori adresandu-i-se si incercand sa-l inteleaga, sa-i inteleaga decizia pe care a luat-o. Ea oglindeste complexul Electra, ajungand sa se razbune pe tatal ei multi ani mai tarziu, facandu-l sa se indragosteasca de ea ca femeie si nu de ea ca fiica lui.

Relatarile ei par smulse din scenarii de film, dar au atata viata in ele. Intr-un Paris al anilor `30, superba perioada, in care femeile dansau in rochii elegante ravisante si se intalneau in miez de noapte cu amantii lor in Rochii lungi de seara, totul parea atat de real si atat de sincer. Oamenii isi dadeau frau liber imaginatiei si simtirii, se lasau uneori prada instinctelor, dar erau atat de sinceri in actele lor nesabuite. O lume usor decadenta care imbina nuante multicolore.

Totul avea sens, totul avea o miza si totul avea o explicatie. Anais Nin descopera aceasta lume si se redescopera pe sine in ea, plasandu-se deopotriva ca actor si spectator. Nuvelele sale cu iz erotic sunt usor searbade, personajele ei neavand atata carne pe cat salasluia in ea, dar ea ca persoana, ca femeie, ca scriitoare este nebanuit de complexa, coaguland idei in petale. Varianta necenzurata a jurnalelor sale a fost publicata abia dupa moartea ei si a sotului sau, reveland cateva personalitati cu care a intrat in contact si a impartasit pofta ei de viata, cum ar fi Henry Miller. Orice femeie se va regasi in Anais Nin, aceasta are cate o petala pentru fiecare.

Autor: Mariana Popa